La dolce vita (1960)

Într-unul dintre cele mai cunoscute si apreciate filme europene din anii 1960, Federico Fellini la apreciat pe Marcello Mastrioanni. Dupa ce si-a lasat existenta în afara provinciei, Marcello se rataceste într-o Roma ultra-moderna, ultra-sofisticata, ultra-decadenta. El doreste sa scrie serios, dar piesele sale legate de ziare inconsecvente aduc mai multi bani si este prea lenes sa se certe cu aceasta modalitate. El se ataseaza de (Anouk Aimée), a carei cautare de emotii îi aduce în contact cu o prostituata bisexuala. A doua zi, Marcello jongleaza cu o tragedie personala (tentativă de sinucidere a amantei sale (Yvonne Furneaux)) cu cerintele profesiei sale (un interviu acordat unei vedete de film neobisnuite, Anita Ekberg). De-a lungul aventurilor sale, visurile, fanteziile si cosmarurile lui Marcello sunt reflectate de hedonismul din jurul lui. Cu o ridicare din umeri, el concluzioneaza ca, în timp ce stilul sau de viata este superficial si în cele din urma inutil, nu poate face nimic ca ss-l schimbe si astfel sa se bucure de el. Imaginile halucinatorii si circulare ale vietii moderne ale lui Fellini au castigat mai întâi în acest film celebru, care a comercializat, de asemenea, ideea ca Roma este un focar de sex si de decadenta. Un succes imens la nivel mondial, La Dolce Vita a castigat mai multe premii, inclusiv premiul CIrcle pentru cel mai bun film străin si Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes.